Daimler împrumută 9 miliarde euro de la 40 de bănci pentru dezvoltarea unor noi modele

Daimler împrumută 9 miliarde euro de la 40 de bănci pentru dezvoltarea unor noi modele
Publicat: 27/09/2013, 10:33
Actualizat: 07/08/2014, 07:15

Grupul german Daimler, proprietarul Mercedes-Benz Cars, a încheiat un acord cu un consorțiu format din peste 40 de bănci pentru o linie de credit de 9 miliarde euro, finanțând astfel programul ambițios de dezvoltare a unor modele noi, cu scopul de a deveni lider de piață până în 2020.

Finanțarea va înlocui o linie de credit existentă, de 7 miliarde euro, care ar fi urmat să se încheie în 2015, potrivit unui comunicat al Daimler, citat de Bloomberg și preluat de Mediafax.

Noua linie de credit are o durată de 5 ani, cu posibilitatea de a fi prelungită până în 2020.
„Suntem încântați de interesul mare pentru această linie de credit. Am decis să înnoim mai devreme finanțarea existentă, în principal datorită condițiilor favorabile de piață, și am obținut astfel o lichiditate solidă pe termen lung”, a declarat în comunicat directorul financiar al Daimler, Bodo Uebber.

Consorțiul este format din peste 40 de bănci din Europa, Asia și continentul american, iar licitația a fost „suprasubscrisă semnificativ”, a precizat compania.

Directorul gneeral al Daimler, Dieter Zetsche, s-a angajat să readucă Mercedes-Benz pe primul loc în topul producătorilor de automobile de lux până în 2020. Compania a căzut pe locul al treilea după vânzări în 2011, fiind devansată de BMW și Audi, divizie a Volkswagen.
Grupul speră să atingă acest obiectiv prin investiții în dezvoltarea a numeroase modele noi.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×